Premiile ARAT

ARAT oferă trei categorii de premii membrilor asociației, recunoscându-le și apreciindu-le acestora următoarele reușite:

1. PREMIUL PENTRU CERTIFICARE

Asociația Română de Analiză Tranzacțională este singura asociație din România în care finalizarea programelor de studii se realizează printr-un examen internațional, format dintr-o comisie în care participă analiști tranzacționați din diferite contexte culturale și profesionale, având la rândul lor acreditare în una sau mai multe domenii de aplicare ale analizei tranzacționale (educațional, organizațional, psihoterapie, consiliere). Examinarea se face potrivit unui înalt standard european și internațional după cum se poate observa în Handbook

Analistul tranzacțional certificat (CTA) acumulează peste 2000 de ore de formare, prin practică directă, training profesional de bază și avansat, supervizare și psihoterapie personală. Un analist tranzacțional formator și supervizor (TSTA) parcurge o agendă de formare suplimentară constând în cursuri tematice și supervizări directe, aprofundate, axate pe descoperirea și formarea stilului și rolului profesional de formator și supervizor, parcurs ce se finalizează de asemenea cu un examen internațional despre care se poate citi pe larg în handbook-ul atașat mai sus.

ARAT are ca misiune sprijinirea parcursului profesional al membrilor către finalizarea acestor studii prin examenele internaționale și recunoaște eforturile și calitatea muncii depuse de către profesioniștii noștri care marchează aceste puncte de referință în devenirea analistului tranzacțional.

Pe adresa comunicare-comunitate@arat.ro așteptăm cu bucurie veștile voastre referitoare la absolvire, spre a putea celebra împreună.

2. PREMIUL PENTRU CONTRIBUȚII ȘTIINȚIFICE

Acest premiu este oferit de ARAT membrilor comunității noastre care se implică în activitatea de cercetare științifică, contribuind astfel la dezvoltarea teoriei și practicii AT la nivel local și internațional. Pe aceeași adresă comunicare-comunitate@arat.ro primim cu interes link spre articolele publicate în Transactional Analysis Journal de către autorii români, spre a le distribui, valorifica și aprecia așa cum se cuvine.

3. PREMIUL PENTRU CONTRIBUȚII ÎN DEZVOLTAREA ASOCIAȚIEI

  1. DESCRIEREA GENERALĂ A PREMIULUI

Acest premiu este înființat pentru a recunoaște contribuția acelor membri ARAT care au participat la dezvoltarea Asociației și la creșterea ei, astfel încât aceasta să devină o organizație puternică ce promovează AT în România și își susține membrii în activitatea lor profesională, în acord cu misiunea și obiectivele sale. Această distincție se oferă celor recunoscuți pentru angajamentul lor în acest demers, pentru munca depusă, respectiv pentru maniera etică și profesională în care au acționat. Cei nominalizați pentru acest premiu vor fi demonstrat o atitudine de responsabilitate, generozitate, etică și eficiență în felul în care au contribuit la dezvoltarea asociației. 

Nominalizările pentru acest premiu ARAT vor fi luate în considerare anual de către o comisie de Electori desemnată de către Consiliul Director ARAT. CD ARAT va numi anual șapte persoane care să facă parte din această comisie dintre membrii ARAT, ele având o vechime de minimum cinci ani în asociație.

Nu este necesar ca premiul să fie acordat în fiecare an. Dacă există mai multe nominalizări într-un an, comisia de Electori va fi în măsură să decidă fie acordarea premiului uneia dintre persoanele nominalizate, fie oferirea mai multor premii în același an. Premiul va fi oferit anual în cadrul conferinței naționale sau cu ocazia altei manifestări ARAT, cu excepția acelor situații în care comisia de Electori va decide că distincția nu poate fi acordată.

Premiul va consta într-o diplomă și un obiect decorativ cu valoare simbolică. Acesta va fi ales de către Comisia de Electori și nu va depăși contravaloarea unei cotizații anuale ARAT pentru membrii certificați TSTA.

  1. CRITERII SPECIFICE PENTRU NOMINALIZARE
  1. Orice membru ARAT poate înainta o nominalizare pentru orice alt membru ARAT. Este necesar ca nominalizarea să fie susținută de 3 sau 4 membri ARAT.
  1. Activitățile de implicare și contribuție la dezvoltarea Asociației trebuie să fi fost realizate de către persoana nominalizată în perioada în care aceasta a fost membru ARAT.
  1. Nominalizarea va include unele informații privind biografia (profesională) a persoanei nominalizate, precum și o descriere a acelor activități pe care le-a realizat în vederea susținerii Asociației, așa încât aceasta să își poată duce la îndeplinire misiunea și obiectivele. În măsura în care este posibil, aceasta descriere va fi însoțită de o documentație care să reflecte informațiile prezentate.
  1. Persoanele nominalizate nu pot face parte din comisia de Electori și nici nu pot fi persoane care dețin în anul respectiv o funcție formală în Asociație (membri ai Consiliului Director, ai Comisiei Profesionale sau ai Comisiei de Etică).
  1. PROCEDURA DE NOMINALIZARE
  1. Consiliul Director va publica un anunț prin care va solicita primirea nominalizărilor. Acesta va fi comunicat membrilor cu minimum 3 luni înainte de evenimentul în cadrul căruia va fi acordată distincția. El va include o scurtă descriere a criteriilor de acordare a premiului și a documentației solicitate.
  1. Pentru ca o nominalizare să fie considerată validă, este necesară furnizarea următoarelor materiale de către persoana/ grupul de persoane care înaintează o nominalizare:
  1. Numele persoanei nominalizate
  1. O descriere detaliată realizată de persoana/ grupul de persoane care înaintează nominalizarea privind felul în care persoana nominalizată a contribuit la dezvoltarea Asociației, în acord cu misiunea si obiectivele sale
  1. Documentația relevantă care susține cele de mai sus (vezi 3.2.2), în măsura în care acest lucru este posibil
  1. Datele de contact (email, număr de telefon) ale persoanei care înaintează nominalizarea, așa încât să poată fi contactată în cazul în care sunt necesare materiale suplimentare
  1. Persoana care a fost nominalizată poate fi înștiințată că a fost propusă pentru acordarea distincției, însă acest lucru nu este neapărat necesar.
  1. Se poate întâmpla ca, în unele situații, să fie necesară furnizarea unor informații/ materiale suplimentare de către persoana/ grupul de persoane care înaintează nominalizarea. Dacă acest lucru nu va avea loc în timp util, atunci nominalizarea nu va putea fi luată în considerare pentru anul respectiv.
  1. PROCEDURA DE ANALIZĂ ȘI DECIZIE PRIVIND ACORDAREA PREMIULUI
  1. Consiliul Director va desemna o comisie de Electori formată din șapte persoane. Componența acestei comisii va fi asigurată de șapte membri ARAT care să aibă o vechime de minimum cinci ani în asociație. Ea va avea următoarele responsabilități:
    1. Să verifice dacă nominalizările înaintate conțin toată documentația necesară
    2. Să solicite informații/ materiale suplimentare dacă este cazul
  2. Comisia de Electori se va întruni pentru a decide și pentru a stabili prin procedură de vot rezultatul nominalizării. Electorii vor elabora cu o scurtă descriere a motivației de la baza rezoluției la care au ajuns.
  3. Este necesară întrunirea unui minimum de trei voturi din partea Electorilor pentru acordarea premiului.
  4. Comisia de Electori își va comunica în scris decizia persoanei/ grupului de persoane care au înaintat nominalizarea.
  5. Decizia poate include următoarele opțiuni:
    1. Acordarea unui premiul anual.
    2. Acordarea mai multor premii în același an.
    3. Neacordarea nici unui premiu într-un an.
  6. Persoana căreia i se va acroda premiul va fi înștiințată de acest lucru de către Comisia de Electori înaintea evenimentului în cadrul căruia se va face decernarea.
  7. În situația în care unei persoane i se refuză acordarea premiului, se recomandă ca membrii Comisiei de Electori să îi adreseze acesteia o scrisoare de mulțumire și apreciere pentru munca depusă în calitate de membru ARAT.