Tranzacţii – Pentru a studia relaţiile interpersoanale, AT împarte comunicarea în unităţi simple numite tranzacţii. O tranzacţie, constând dintr-un singur stimul şi un singur răspuns, verbal sau neverbal, este unitatea de bază a acţiunii sociale. În analiza tranzacţiilor este folosit modelul stărilor eului pentru a explica ce se întâmplă în procesul comunicării.
Tipuri de tranzacţii:
Tranzacţiile complementare (paralele)
În tranzacţia complementară se răspunde din acea stare a eului care a fost solicitată. Prima regulă a comunicării, după Berne, precizează: „Atâta timp cât tranzacţiile ramân complementare (paralele), comunicarea poate decurge la nesfârşit”.
Tranzacţiile încrucişate
De fiecare dată când vectorii tranzacţionali nu sunt paraleli sau starea eului căreia îi este adresată tranzacţia nu este starea eului din care se răspunde, are loc o tranzacţie încrucişată. A doua regulă a comunicării, după Berne, precizează: „Când o tranzacţie este încrucişată, comunicarea este întreruptă”. Întreruperea poate fi percepută ca sentimentul de moment că tocmai a avut loc o neînţelegere.
Tranzacţiile ulterioare (ascunse)
Tranzacţiile ulterioare (ascunse) implică transmiterea unor mesaje „ascunse” sau „codate”. Întotdeauna implică mai mult de două stări ale eului. Mesajul de suprafaţă, aparent, la nivel social, este transmis ca un stimul verbal direct, iar mesajul ascuns, la nivel psihologic, este transmis de obicei non-verbal. Adesea mesajul aparent este direcţionat Adult spre Adult, în timp ce mesajul psihologic este emis de către Părinte sau de către Copil. Cea de a treia regulă a comunicării, după Berne, precizează: „Comportamentul rezultat în urma tranzacţiilor ulterioare este determinat la nivelul psihologic şi nu la cel social”.