1. PREMIUL PENTRU CERTIFICARE
Asociația Română de Analiză Tranzacțională este singura asociație din România în care finalizarea programelor de studii se realizează printr-un examen internațional, format dintr-o comisie în care participă analiști tranzacționați din diferite contexte culturale și profesionale, având la rândul lor acreditare în una sau mai multe domenii de aplicare ale analizei tranzacționale (educațional, organizațional, psihoterapie, consiliere). Examinarea se face potrivit unui înalt standard european și internațional după cum se poate observa în Handbook
Analistul tranzacțional certificat (CTA) acumulează peste 2000 de ore de formare, prin practică directă, training profesional de bază și avansat, supervizare și psihoterapie personală. Un analist tranzacțional formator și supervizor (TSTA) parcurge o agendă de formare suplimentară constând în cursuri tematice și supervizări directe, aprofundate, axate pe descoperirea și formarea stilului și rolului profesional de formator și supervizor, parcurs ce se finalizează de asemenea cu un examen internațional despre care se poate citi pe larg în handbook-ul atașat mai sus.
ARAT are ca misiune sprijinirea parcursului profesional al membrilor către finalizarea acestor studii prin examenele internaționale și recunoaște eforturile și calitatea muncii depuse de către profesioniștii noștri care marchează aceste puncte de referință în devenirea analistului tranzacțional.
Pe adresa comunicare-comunitate@arat.ro așteptăm cu bucurie veștile voastre referitoare la absolvire, spre a putea celebra împreună.
2. PREMIUL PENTRU CONTRIBUȚII ȘTIINȚIFICE
Acest premiu este oferit de ARAT membrilor comunității noastre care se implică în activitatea de cercetare științifică, contribuind astfel la dezvoltarea teoriei și practicii AT la nivel local și internațional. Pe aceeași adresă comunicare-comunitate@arat.ro primim cu interes link spre articolele publicate în Transactional Analysis Journal de către autorii români, spre a le distribui, valorifica și aprecia așa cum se cuvine.
3. PREMIUL PENTRU CONTRIBUȚII ÎN DEZVOLTAREA ASOCIAȚIEI
Acest premiu este înființat pentru a recunoaște contribuția acelor membri ARAT care au participat la dezvoltarea Asociației și la creșterea ei, astfel încât aceasta să devină o organizație puternică ce promovează AT în România și își susține membrii în activitatea lor profesională, în acord cu misiunea și obiectivele sale. Această distincție se oferă celor recunoscuți pentru angajamentul lor în acest demers, pentru munca depusă, respectiv pentru maniera etică și profesională în care au acționat. Cei nominalizați pentru acest premiu vor fi demonstrat o atitudine de responsabilitate, generozitate, etică și eficiență în felul în care au contribuit la dezvoltarea asociației.
Nominalizările pentru acest premiu ARAT vor fi luate în considerare anual de către o comisie de Electori desemnată de către Consiliul Director ARAT. CD ARAT va numi anual șapte persoane care să facă parte din această comisie dintre membrii ARAT, ele având o vechime de minimum cinci ani în asociație.
Nu este necesar ca premiul să fie acordat în fiecare an. Dacă există mai multe nominalizări într-un an, comisia de Electori va fi în măsură să decidă fie acordarea premiului uneia dintre persoanele nominalizate, fie oferirea mai multor premii în același an. Premiul va fi oferit anual în cadrul conferinței naționale sau cu ocazia altei manifestări ARAT, cu excepția acelor situații în care comisia de Electori va decide că distincția nu poate fi acordată.
Premiul va consta într-o diplomă și un obiect decorativ cu valoare simbolică. Acesta va fi ales de către Comisia de Electori și nu va depăși contravaloarea unei cotizații anuale ARAT pentru membrii certificați TSTA.
16 - 19 Octombrie 2026
Universitatea de Vest, Timișoara
Detalii eveniment: https://conferintaarat.github.io/2026/
This will close in 30 seconds