
Încă de la prima ediție, organizată în 2007, conferința națională a fost pentru asociația noastră un loc de întâlnire între membrii săi, oferind oportunități de cunoaștere reciprocă și de împărtășire a unor experiențe de învățare.
Organizată alternativ la București, respectiv la Timișoara, conferința a adus alături pe cei interesați de ceea ce are de oferit Analiza Tranzacțională, iar temele ce au fost propuse i-au stimulat pe participanți în descoperirea de idei noi și în reflecții asupra propriei practici.
Anul acesta evenimentul a ajuns la ediția cu numărul 20. El se va desfășura la Timișoara, în perioada 16-19 octombrie, și poartă titlul: Comunități: între apartenență, diferențe și loialități.
Iată ce ne transmite echipa de organizare chiar pe site-ul conferinței:
„Prin workshop-uri experiențiale și prezentări aplicate, vom explora împreună cum se nasc conexiunile, cum apar rupturile și cum putem construi comunități mai conștiente, mai flexibile și mai umane, în care apartenența nu cere pierdere de sine, ci susține creșterea, claritatea, păstrarea propriei minți și a autenticității personale. Pentru a face parte din această experiență unică, înscrierea este deschisă pentru toți cei care doresc să contribuie la construirea unui spațiu viu, în care nu doar vorbim despre comunități, ci le și trăim – cu tensiunile, întrebările și resursele lor.”
Informații despre workshopurile și formatorii din preconferință (16.10), postconferință (19.10) și din cele 2 zile de conferință (17-18.10) le puteți găsi accesând linkul: https://conferintaarat.github.io/2026.
Ne alăturăm și noi invitației organizatorilor, dorindu-ne să ne reîntâlnim în număr cât mai mare pentru a reflecta împreună la: „Cum rămânem noi înșine păstrând legăturile și cum onorăm rădăcinile fără să ne pierdem pe noi?”
Amalia Gabor