Examenul de CTA este unul dintre acele subiecte în jurul căruia s-au construit multe povești. Cele mai multe vorbesc despre dificultatea lui, despre timpul necesar pregătirii sau despre standardele ridicate pe care le presupune. Din experiența mea, toate acestea sunt adevărate. Și totuși, am impresia că ele pun în plan secund unul dintre cele mai importante aspecte: felul în care acest proces ne schimbă ca practicieni.

Cred că tocmai aici se află una dintre provocările examenului, căci el nu ne cere doar să demonstrăm ceea ce știm deja. Ne invită să ne întâlnim cu un alt mod de a înțelege învățarea și dezvoltarea profesională. Pentru mulți dintre noi, această întâlnire poate fi inconfortabilă, tocmai pentru că pune sub semnul întrebării criteriile cu care am fost obișnuiți în experiențele noastre educaționale anterioare. Din această perspectivă, examenul nu măsoară doar parcursul unui practician, ci devine el însuși parte din procesul prin care acesta se dezvoltă.

Aș începe cu examenul scris. Dincolo de faptul că este adesea perceput ca fiind cea mai dificilă etapă a procesului, cred că este și partea care oferă cele mai multe oportunități de învățare. În ultimii ani am avut ocazia să citesc un număr mare de lucrări de CTA, atât din rolul de evaluator, cât și din cel de supervizor. Uitându-mă înapoi la acest parcurs, am impresia că fiecare dintre cele patru secțiuni ale examenului scris are un rol ușor diferit. Dincolo de faptul că ele răspund unor criterii de evaluare, fiecare invită la un anumit tip de învățare și de reflecție asupra propriei practici.

Dacă ar fi să aleg un singur sfat, acesta ar fi să începi să scrii. Nu contează foarte mult cu care dintre cele patru secțiuni începi. De multe ori așteptăm să avem imaginea de ansamblu, cazul perfect sau formularea ideală. Din experiența mea, această claritate apare tocmai prin procesul de scriere, nu înaintea lui. Scrisul nu este doar modul prin care documentăm ceea ce știm deja. Este unul dintre modurile prin care ajungem să înțelegem mai bine ceea ce știm.

Profilul personal este probabil secțiunea care cere cel mai mult curaj. Nu pentru că este cea mai dificilă din punct de vedere tehnic, ci pentru că invită la un nivel de vulnerabilitate și expunere cu care mulți dintre noi nu suntem obișnuiți. El își propune să surprindă felul în care formarea, dezvoltarea personală și practica ne-au schimbat înțelegerea despre noi înșine și despre lumea în care trăim și lucrăm. Pentru mulți practicieni, această formă de scriere este diferită de ceea ce au învățat în alte contexte educaționale, unde accentul cade mai degrabă pe demonstrarea cunoștințelor decât pe integrarea lor.

Invitația continuă apoi în profilul profesional. De această dată, vulnerabilitatea se mută dinspre persoană către identitatea profesională. Cred că una dintre cele mai frecvente capcane este aceea de a transforma această secțiune într-o descriere cronologică a parcursului profesional. Din punctul meu de vedere, scopul acestei secțiuni este altul. Ea încearcă să surprindă cine ai devenit ca analist tranzacțional. Cum ți-au influențat experiențele personale felul în care lucrezi. Cum s-au transformat conceptele de analiză tranzacțională din simple cunoștințe teoretice în moduri prin care privești oamenii, relațiile și intervențiile tale.

Studiul de caz și partea teoretică sunt probabil cele mai apropiate de ceea ce majoritatea dintre noi recunoaștem drept evaluare academică. Chiar și aici, însă, cred că există o diferență importantă. Nu este suficient să arăți că știi teoria. Examenul caută sa pună în evidență felul în care teoria a devenit practică și felul în care această practică produce schimbare. Întrebarea nu este doar „Ce știi?”, ci și „Cum gândești?” și „Cum folosești ceea ce știi în beneficiul clientului?”.

Durata scrierii este probabil unul dintre lucrurile despre care se vorbește cel mai des. Unii termină examenul scris în câteva luni, alții au nevoie de câțiva ani. Din punctul meu de vedere, durata este mai puțin importantă decât calitatea procesului prin care trece fiecare practician. La final, evaluatorul nu caută doar un text bine scris. Caută să poată surprinde persoana din spatele lui. Caută să înțeleagă cum ai ajuns să gândești în felul în care gândești astăzi.

Unul dintre lucrurile care m-au ajutat cel mai mult în propriul parcurs a fost permisiunea de a experimenta. De a mă juca cu idei și ipoteze, fără să simt că trebuie să găsesc imediat răspunsul corect, și de a privi învățarea analizei tranzacționale ca pe o explorare a posibilului. Cred că acest spațiu de explorare m-a ajutat să las ceea ce învățam să devină parte din felul în care gândesc și lucrez.

Poate tocmai de aceea vulnerabilitatea nu este un element secundar al examenului, ci una dintre condițiile lui. Nu pentru că evaluatorii ar căuta confesiuni personale, ci pentru că dezvoltarea unui analist tranzacțional presupune inevitabil o integrare între persoană și practică. Noi nu lucrăm din afara relațiilor pe care le construim cu clienții noștri. Suntem parte din ele.

Aș spune câteva lucruri și despre examenul oral. Din experiența supervizărilor, două teme revin constant.

Prima este ceea ce colegii numesc adesea „a vorbi AT”. Fiind un examen de analiză tranzacțională, există așteptarea ca limbajul conceptual să fie integrat firesc în modul în care gândești și comunici. Aproape orice descriere despre tine, despre client sau despre proces poate fi exprimată prin unul sau mai multe concepte de analiză tranzacțională. Nu este vorba despre folosirea excesivă a jargonului, ci despre fluența cu care teoria devine limbajul natural al practicii.

A doua observație este poate cea mai liniștitoare. Examenul oral nu este o confruntare. El este, în esență, un dialog între colegi. Sigur, există evaluare, există criterii și există standarde ridicate. Dar există și interes autentic pentru cine ești și pentru felul în care gândești. De multe ori candidații intră în examen cu impresia că trebuie să demonstreze perfecțiune. Eu cred că examenul caută altceva. Caută un practician care poate reflecta asupra propriei practici, care își cunoaște limitele și care poate susține un dialog profesional matur.

Poate că acesta este și lucrul pe care mi-aș fi dorit să îl înțeleg mai devreme. CTA nu este doar despre a demonstra ceea ce ai învățat. Este despre a arăta cine ai devenit în timpul procesului de învățare. Din acest motiv, cred că cea mai valoroasă pregătire pentru examen nu este doar acumularea de informație, ci disponibilitatea de a lăsa procesul de formare să te schimbe.

Dacă acest lucru se întâmplă, atunci, indiferent cât durează scrierea lucrării sau câte emoții aduce examenul oral, CTA devine mai mult decât o certificare profesională. Devine una dintre cele mai profunde oportunități de dezvoltare pe care profesia noastră ni le poate oferi.