De mai bine de un an am început să îmi gândesc și altfel felul în care mă fac vizibilă pentru clienți. Am început să învăț despre marketing, conținut online, business strategy. Am fost ajutată de câțiva specialiști, cu unii m-am potrivit mai bine și chiar am învățat extraordinar de mult.

Mi-am început activitatea pe Social Media, iar contul meu a crescut foarte frumos, mi-au venit mulți clienți din zona asta și am reușit să țin primul meu grup cu persoane care nu erau deja clienții mei în terapie individuală. Pentru mine, e o călătorie care îmi pune în valoare creativitatea, tendința mea către viteză și plăcerea de a vorbi mult.

Însă știu că nu toată lumea este făcută pentru genul acesta de expunere. Și nu numai atât, însă văd că există 2 fațete ale monedei pentru a fi un psihoterapeut atât de vizibil, enumăr câteva din avantaje și dezavantaje așa cum le văd eu:

Avantaje:

În primul și în primul rând, clienții. Am o listă de așteptare de unde, atunci când închei un proces, pot scrie altei persoane care dorește să lucreze cu mine. Asta îmi dă mult mai multă previzibilitate asupra veniturilor mele și reduce mult perioadele cu foarte puține ședințe.

Apoi, tipul de clienți. Faptul că sunt vizibilă și exprim clar păreri creează oportunitatea atât pentru transfer pozitiv, cât și negativ. În general, ajung către mine persoanele cu transfer pozitiv și am mult mai multe șanse să pot lucra cu succes cu persoana respectivă. Cu alte cuvinte, vine către mine cine rezonează cu felul meu de a fi, ceea ce, într-o măsură, e o chestie bună. Avem mai multe șanse să avem o alianță terapeutică bună (sigur, aștept mereu și momentul inevitabil când cad de pe piedestal, însă dacă el vine când deja relația e solidă, ajută mult procesul).

Mă ajută mult să lucrez după un program confortabil. Dacă am o oră de la 12:00 pe care doresc să o umplu, am pe cine întreba sau pot posta direct despre asta: „Am un loc liber marțea de la 12:00, dacă este cineva care dorește să înceapă procesul terapeutic putem lucra atunci”.

M-a ajutat mult să mă dezvolt personal. Internetul este un loc minunat, însă plin cu de toate, și mi se întâmplă des să fiu criticată sau înțeleasă greșit. Eu sunt o persoană care a avut mereu o problemă cu asta, iar acum am dezvoltat o toleranță mai bună pentru transferul negativ intens. Devine foarte evident când cineva proiectează pe mine și, atunci, e mai greu (deși nu imposibil) pentru mine să o mai iau personal.

Dezavantaje:

Selecția clienților de felul acesta are și dezavantaje. Ajungi să lucrezi cu o plajă mai redusă de „presenting problems” (felul în care se desfășoară procesele în timp este la fel de variat). Faptul că oamenii deja te plac înscrie primele interacțiuni cu clientul pe o traiectorie călduță, ne-conflictuală. Deci pierzi ceva din capacitatea de a interacționa direct, frontal cu un client refractar în primele ședințe.

Dă dependență. Petrec mult prea mult timp pe internet, mi-a scăzut capacitatea de a îmi concentra atenția și nu mai am așa de mult timp să citesc alte lucruri. Îmi spun că acum că am trecut de luna de miere când totul e interesant și intens, o să o las mai moale, dar rămâne de văzut. E totuși o dependență de dopamină care se dezvoltă. Vă țin la curent.

Impactul emoțional. Mă afectează uneori comentariile. Mă enervez și îmi stric ziua, sau mă fac să mă îndoiesc de ceea ce am spus și să ruminez câteva ore pe tema asta. Deci ocupă mult spațiu mental și emoțional, mai ales la început. Parcă acum, după un an și ceva, simt asta din ce în ce mai rar.

E mereu o dezbatere internă despre cum să exprim etic ce am de spus. Cum să nu generalizez prea mult. Cum să nu fac prea multă auto-dezvăluire. Ce impact are ce spun asupra clienților cu care deja lucrez. Ce e etic să dezvălui din munca mea și ce nu. Cum să răspund la comentarii etc.

Din cauza acestor lucruri, mă gândesc des cum altfel aș putea să fac să fiu vizibilă și mă întreb ce fac colegii care nu agreează genul asta de expunere sau simt că nu este pentru ei. Și nu mă întreb doar pe mine, ci adeseori îi întreb și pe ei.

Răspunsurile pe care le-am primit se învârt în aceeași zonă: majoritatea sunt vizibili în comunitatea de colegi. Colegii le recomandă clienții, iar felul în care ei se fac vizibili ca profesioniști competenți este prin networking cu colegii de breaslă.

Poate că nu toți au verbalizat acest aspect. În discuțiile pe care le-am avut, am ajuns împreună la concluzia că nu este o strategie neapărat premeditată, este ceva ce, de multe ori, vine natural. Fac parte dintr-un grup de colegi, se văd la conferințe, cam știu unii despre alții fiecare la ce este bun și se recomandă.

Eu văd aici o problemă care ține de dinamica de grup. Colegii mai puțin „populari” pot fi trecuți cu vederea, deși sunt profesioniști la fel de buni, însă nu reușesc la fel de eficient să se facă văzuți într-un grup. Apoi, comunitățile mai mari au tendința de a se împărți în grupulețe mai mici și, dacă stai să te gândești, și asta produce același efect de a selecta clienții pe care îl descriam și eu mai sus în legătură cu Social Media. Ajungi să lucrezi cu clienții care rezonează cu colegii care îi recomandă.

Cred că aici e miezul lucrurilor, de fapt: fie că vorbim de Social Media sau de comunitatea profesională, vizibilitatea e esențială și funcționează după aceleași legi. Cine e văzut primește oportunități, cine nu e văzut rămâne în urmă, indiferent de cât de bun e ca profesionist. Până la urmă, cu toții avem o strategie de a atrage clienți, fie ea conștientă sau inconștientă. Cred că poate fi util să verbalizăm față de noi care e aceea și să analizăm dacă ne aduce ce ne dorim și dacă se potrivește cu principiile și atuurile noastre personale.

Și dacă tot vorbim de ethical business development, cred că întrebarea reală nu e „cum mă fac vizibilă”, ci „cum construiesc vizibilitate fără să las pe cineva nevăzut/neauzit (sau chiar lezat) pe drum”, fie că vorbim de clienții pe care îi selectez fără să vreau, fie de colegii pe care îi recomand sau nu, fie pe mine care muncesc mult și nu simt că primesc înapoi suficient. Ce impact are strategia noastră asupra potențialilor clienți, însă și asupra noastră. Dacă ne ține într-o zonă OK-OK, sau dacă ne aduce mai degrabă frustrări.

Mă gândesc mult, în contextul crizei prin care trece ARAT, ce se va întâmpla cu încrederea și cu rețelele astea informale de recomandare dintre colegi. Poate că o comunitate mai fragmentată înseamnă mai puține recomandări automate și mai multă nevoie să ne construim vizibilitatea individual, cu tot ce am descris mai sus: avantaje, dezavantaje, dependența de dopamină și tot restul. Poate că e chiar ocazia să ne întrebăm, ca breaslă, ce fel de comunitate vrem să construim mai departe și cine rămâne în afara ei dacă nu suntem atenți.