Claudia Buzoianu

Psihoterapeut, cu o practică care a început în 2005 sub supervizare în cadrul Internațional Center for Transactional Analysis, coordonat de John Parr, actualmente cu o activitate de peste 10 ani în cadrul Asociației Profesionale Esential Psy.

Și-a început cariera profesională lucrând ca logoped, beneficiarii fiind copiii cu deficiențe mintale și de auz. A lucrat ca psiholog în sistemul de protecție a copilului, oferind consiliere și susținere adolescenților cu comportament delicvent și familiilor acestora. Concomitent și-a dezvoltat interesul pentru lucrul în calitate de trainer soft skills în cadrul Institutului Irecson, Școala de Turism. A conceput și susținut cursul „Comunicare eficientă în afaceri”, adresat celor interesați să obțină diferite acreditări în domeniul turismului, curs care are la bază metoda analizei tranzacționale. În decursul anilor, el a fost susținut în peste zece orașe din țară cu un număr mare de participanți.

Interesul reprezentat de promovarea analizei tranzacționale ca metoda terapeutică și de înțelegere a comunicării și relațiilor interumane s-a concretizat în diverse apariții media TV și online, articolele publicate putând fi accesate pe blogul personal – psihoterapiepentrutoti.wordpress.com, Cafe Gradiva, Mediafax. Este pasionată de literatură, dans, tango argentinian, înot.

 

Workshop în cadrul Conferinței: Fragmentarea – o consecință a traumei, o perspectivă neurobiologică și structura Copilului Somatic” 

Motto:“Trecutul neintegrat devine prezent trăit”, Thomas Hubl

Experiența de înțelegere și acceptare de sine face posibilă capacitatea de a te simți bine în compania celuilalt. 

Ce este trauma? – propun o perspectivă de înțelegere nepatologizantă, aflată în centrul abordării AT și a lucrului terapeutic în AT

Voi explora legătura dintre biologic și psihologic din perspectiva teoriei polivagale a lui Steven Porges și a înțelegerii răspunsurilor adaptative neurologice propuse de Janina Fisher. Fragmentarea – ce este și cum o putem aborda adecvat.

Conținutul propus va fi prezentat sub formă de prelegere folosind reprezentări grafice acolo unde este necesar pentru a facilita înțelegerea, cu includerea unei sesiuni de întrebări la final. Se adresează celor care lucrează în special în domeniul psihoterapiei și sunt interesați de substratul neurologic al adaptărilor psihologice.